Pavel Floresco, lista completă a lucrărilor publicate, bibliografie - liste des ouvrages publiés, bibliographie

 

Pavel Floresco, bibliographie - bibliografie completă

Pavel Floresco,  liste bibliographique - bibliographie

 

Volumes

 

• Floresco, Pavel, Brâncuși, enigma. Taina lumii şi secretul vieții (Brancusi, l'énigme. Le secret du monde et l'inconnu de la vie), Craiova, Éditions SITECH, 2013, respectivement Bucarest, Éditions Virtual, 2013 (format électronique).

• Floresco, Pavel, La Gioconda. Chimera delle figure magiche, « Introduzione » par Silvano Vinceti, Rome, Armando Editore, 2021.

• Floresco, Pavel, The Mona Lisa. Chimera of Magical Figures, « Introduction » par Silvano Vinceti, Rome, Armando Editore, 2021, (la version anglaise du volume précédent).

Études

• Floresco, Pavel, « Scenariu de cod biblic: replica brâncuşiană a chivotului » (Scénario de code biblique : la réplique brancusienne de l'arche perdue), extrait du livre Brancusi, l'énigme. Le secret du monde et l'inconnu de la vie, dans Brâncuşi no. 2 / fév. 2014, pp. 27 – 28.

Republié dans Brâncuşi no. 1 / 2016, numéro publié avec l'occasion du 140ème anniversaire de la naissance de Constantin Brancusi, pp. 136 – 139.

• Floresco, Pavel, « Secretul negat » (Le secret nié), extrait du livre Brancusi, l'énigme. Le secret du monde et l'inconnu de la vie, dans Lamura no. 148 – 150, janvier – mars 2014, pp. 9 – 10.

• Floresco, Pavel, « Brâncuşi, codul lui Dumnezeu şi cheia creaţiei » (Brancusi, le code de Dieu et la clé de la creation), dans Confesiuni no. 17 / mai 2014, le supplément Brâncuşi, pp. 5 – 6.

Étude republiée dans Convorbiri literare, décembre 2015 no. 12 (240), pp. 177 – 180.

• Floresco, Pavel, « Scenariu de cod biblic (II): cortul brâncuşian al ispăşirii » (Scénario de code biblique II : la tente brancusienne d'assignation), dans Confesiuni no. 18 / juin 2014, le supplément Brâncuşi, p. 5.

• Floresco, Pavel, « Floarea de aur a lui Brâncuşi » (La fleur d'or de Brancusi), dans Confesiuni no. 19 / septembre 2014, p. 23.

• Floresco, Pavel, « Secretul numeric al piramidei lui Brâncuşi » (Le secret numérique de la pyramide de Brancusi), dans Confesiuni no. 20 / octobre 2014, p. 21.

• Floresco, Pavel, « Consideraţii despre... profesiunea de credinţă a lui Brâncuşi » (Considérations sur... la profession de foi de Brancusi), dans Confesiuni no. 21 novembre 2014, p. 22.

• Floresco, Pavel, « Aureola sacră şi toiagul cunoaşterii » (Le halo sacré et le sceptre de la connaissance), dans Confesiuni no. 22 / décembre 2014, p. 22.

• Floresco, Pavel, « Alfabetul şi cifrele zeilor » (L'alphabet et les chiffres des dieux), dans Confesiuni no. 23 / janvier 2015, p. 21.

• Floresco, Pavel, « Heptágono El Gahel », dans Brâncuşi no. 1 / 2016, numéro à l'occasion du 140ème anniversaire de la naissance de Constantin Brancusi, pp. 223 – 226.

Réédité avec le titre « Dan Barbilian și jocul pseudonimelor. Arte și matematici: Poincaré – Brâncuși –  Joyce » (Dan Barbilian et le jeu des pseudonymes. Arts et mathématiques : Poincaré – Brancusi –  Joyce),  dans Convorbiri literare no. 1 (313), janvier 2022, pp. 160 – 164.

• Floresco, Pavel, « Paşi spre cifrul „Coloanei Infinite” sau limbajul coincidenţelor revelatoare la Brâncuşi » (Pas vers le chiffre de La Colonne Infinie ou le langage des coïncidences révélatrices à Brancusi), dans Confesiuni no. 34 / avril 2016, p. 19.

 Réédité dans Brâncuși no. 4, décembre 2019, p. 21.

• Floresco, Pavel, « Armonii geometrice în sculptura lui Brâncuși » (Harmonies géométriques dans la sculpture de Brancusi), dans Confesiuni no. 35 / juillet 2016, pp. 27 – 28.

• Floresco, Pavel, « L'Éclairement sacré. Proto-arithmétique et sculpture moderne », dans Ligeia, dossiers sur l'art no. 197 – 200, 2022 / 2, pp. 20 – 27.

Réédité avec le titre « Străfulgerarea sacră. Tratat (ilustrat) de teosofie brâncușiană » dans Confesiuni no. 68 – 73, janvier – juillet 2022, pp. 21 – 22.

• Floresco, Pavel, « Brancusi, le code de Dieu et la clé de la création », dans Ligeia, dossiers sur l'art no. 213 – 216, 2024 / 2, pp. 5 – 10.

La Paris, despre Constantin Brâncuși

    Studii de Pavel Floresco, publicate la Paris, în revista Ligeia, dossiers sur l'art, editată de către Giovanni Lista, director de cercetări în C.N.R.S. - Centrul Național de Cercetări Științifice al Franței:

● L'Éclairement sacré. Proto-arithmétique et sculpture moderne

● Brancusi, le code de Dieu et la clé de la création

Răstignirea, Învierea şi vrajba satanică

Să fie pocalul (potirul) vieții artefact de omor ritualic?

(În calitate de vizitator al acestui blog,

ați citit și sunteți de acord cu politica de confidențialitate.)

 

    Înainte de orice afirmaţie ori întrebare mai mult sau mai puţin şocantă, precum cea din titlul de mai sus, trebuie precizat ca sfânta cupă rămâne, desigur, sfântă. Este, incontestabil, un simbol al vieţii veşnice, venite de la Dumnezeu prin Fiul Său, artefact nepreţuit de care nimeni nu se mai poate atinge nici măcar cu gânduri murdare, oricât de justificate sau argumentate ar părea ele...

***

    Avertisment pentru cei care nu sunt în masură a face "incursiuni"printre tenebrele minții umane, fără a se putea reîntoarce sănătoși de acolo: mai bine evitați rândurile următoare sau citiți-le cu asimilare precaută!

***

    Pocalul (potirul) cu care Iisus a băut vin la ultima sa cină este considerat a fi, printre multe altele, Sfântul Graal. Se spune că Iosif din Arimateea ar fi strâns în el o parte din sângele scurs de pe cruce. Dacă este aşa, atunci vasul respectiv devine sau, cel puțin, poate fi considerat parte integrantă a episodului tragic al răstignirii, totul începând și sfârșindu-se cu acest potir, prezent atât în seara dinaintea arestării, cat și în momentul când ultima suflare de viață ar fi părăsit trupul Mântuitorului.

Aceste rânduri au fost făcute publice și pe efemeride.ro,

putând fi accesate prin link-ul de mai jos:

http://www.efemeride.ro/rastignirea-invierea-si-vrajba-satanica-pocalul-vietii-artefact-de-omor-ritualic

    Teoria unei stranii coincidenţe este plauzibilă până la o anumită limită, ba chiar poate fi uşor demontată, deoarece prezenţa aceluiaşi element la începutul şi la sfârşitul unui fenomen capătă valenţe logice, raţionale, care, după cum este cunoscut, sunt incompatibile noţiunii de coincidenţă.

    Există, aşadar, suficiente motive din care, în privinţa cupei respective, rămân multe semne de întrebare.

    Să poată fi, oare, Sfântul Graal parte a unei condamnări la moarte, care, prin a sa desfăşurare şi punere de-a dreptul bestială, animalică în aplicare, nu doar extrem de violentă, ci şi tipic ritualică (biciuire, încoronare cu spini, purtarea propriei cruci pe un traseu dinainte conturat, aproape ceremonial), a şocat întreaga umanitate milenii întregi?

    Să fie pocalul (potirul) vieţii artefact de crunt omor ritualic?

    Ar putea fi pătat un aşa obiect sacru cu astfel de presupuneri necurate? Ar fi posibil? Aşa puternică să fie josnicia umană?

    Probabil că nu.

    Atunci să fie Sfântul Graal manifestarea dumnezeiască a unui compromis tragic, o formă dură de resacralizare a unui element păgân, precum smaraldul căzut de pe fruntea lui Lucifer, piatra preţioasă din care se presupune ca ar fi fost realizat respectivul pocal (potir) sau cu ale cărei bucăţi acesta ar fi fost decorat?

    Probabil că nu.

   Mai grav, să confere Sfântul Graal nemurire în mod condiţionat, nefiind accesibil tuturor credincioşilor? Dragostea divină să aibă limite? Să avem parte de nemurire în mod discriminatoriu, dictat de apartenenţa la o anumită religie sau de necredinţă?

    Iarăşi, probabil că nu.

    Un nu este marele răspuns la asemenea întrebări.

    Dar poate ca un da la fel de mare stăruie în minţile oamenilor.
    Profanare, sacralizare sau nimic dintre acestea? Orice variantă e dificil de argumentat, cu atât mai mult de luat în calcul. Totul e imposibil chiar de conceput pentru unii. Ba foarte plauzibil pentru alţii. Doar simpla încolţire a unor asemenea întrebări fără de răspuns reprezintă o blestemăţie diabolică, prin complicata sa natură îndoielnică, în aproape cea mai înceţoşată formă, capabilă nu doar să îndepărteze oamenii, ci chiar sa-i învrăjbească.

    Putea lipsi vrajba de aici?

   Totodată, să nu uităm că de pe urma căutării, găsirii efective sau pretinse a Graalului și drept consecinţă a deţinerii fie adevărate, fie imaginate a acestuia, identificat în tot felul de artefacte ori ritualuri, s-a ajuns chiar la întâmplări îngrozitoare, tragedii incredibile, crime odioase şi intrigi catastrofale pentru comunităţi întregi, cum ar fi de exemplu riscul de suprimare a autorităţii Bisericii Catolice şi în consecinţă stârpirea în masă, începând cu 1208, a catarilor din sud-vestul Franţei sau, de pildă, dizolvarea ordinului templierilor francezi, acuzaţi de erezii, torturaţi, ucişi, arşi pe rug, începând cu 1307. Însă, unul dintre cele mai elocvente exemple în acest caz îl constituie ceea ce, istoric, este cunoscut ca Prima Cruciadă, finalizată cu trecerea prin foc și sabie a Ierusalimului din anul 1099, în timpul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii, descrise de către un autor anonim în cronica "De Gesta Francorum et aliorum Hierosolimitanorum" ("Faptele francilor și ale altor pelerini la Ierusalim") – sursă de inspiraţie pentru mai multe opere de artă şi literare, printre care și volumul "Al doilea Graal", semnat Boris von Smercek. De aici aflăm următoarele: "Pentru a pune mâna pe Graal, Prioria utilizase toate metodele posibile. Provocase o cruciadă printr-o intrigă, lăsase mii de oameni să moară. Întinsese coarda cât de tare putuse pentru a cuceri Ierusalimul. Îl încoronaseră pe Godefroi, apoi îl uciseseră când nu le mai era de folos. Poate că Graalul era divin si bun, dar cei care tânjeau după el nu erau, cu siguranţă, la fel. Din contră, căutarea îi aruncase în plasa diavolului, făcuseră multe nedreptăţi, ascunseseră adevărul, uciseseră doar ca să-şi atingă scopul".

    Cu alte cuvinte, căutarea Sfântului Graal nu se termină în preajma unui vas, fie el şi sacru, ce a devenit un fel de trofeu religios al sângelui, el însuşi ţintă de vânătoare epopeică a întregii umanităti, orbite de cea mai arzătoare dorinţă dintre toate dorinţele – nemurirea.

    Această căutare continuă spre locuri unde răul nu are cum pătrunde. Acolo unde realitatea a rămas neafectată de o societate perfidă şi unde viaţa e oferită necondiţionat lumii intregi, în cel mai curat spirit – cel divin. Locuri de care oamenii abia dacă se pot apropia...
    Va continua.

Pavel FLORESCO

   

  Codicele vieţii şi psalmii nemuririi

 

    *Reducerea noţiunii atât de vaste a Sfântului Graal doar la capacitatea de conferire a nemuririi a devenit neadecvată pentru zilele noastre şi chiar e de domeniul trecutului, neînsemnând că este exclusă această însuşire a sa.

    

    *Puterile miraculoase, reale sau presupuse, ale unor artefacte sacralizate nu pot fi considerate elemente fundamentale ale lumii, după nevoi umane fie ele şi complexe, precum tinereţea veşnică.

    

    *"Cea mai de preţ comoară a tuturor timpurilor", cum este denumită, nu poate fi decât una cu extensii şi dincolo de barierele spirituale sau religioase, altfel spus argumentată ştiinţific - sursa unică, generatoare a vieţii pe planeta noastră, cu origini mai vechi decât Terra însăşi. De la aceasta, unele relicve asa-zise legendare este posibil să se fi contaminat cândva, cumva, prin simpatie, cu anumite caracteristici, precum emanaţia deocamdată doar bănuită a vieţii eterne, între original si copiile sale creându-se confuzii de proporţii istorice.

     

    *Mai mult decat atât, ultimele descoperiri şi teorii ale unor savanţi de prestigiu tind să confirme anumite concepte mitologice ale începuturilor, ce converg către o particulă iniţială a întregului univers, punct cheie al gravitaţiei tuturor corpurilor cereşti, cu o puternică energie vitală şi cu o structură indestructibilă, respectiv imperceptibilă omului sau instrumentelor sale, dar care a fost, totuşi, localizată chiar pe Planeta Albastră.

    Aceasta ar trebui să fie adevărata comoară a umanităţii.

     

    *Descifrarea simplă, dar argumentată, fără interpretări a codului, respectiv a criptogramelor sau ideogramelor unui prea mare artist, care l-a tradus pe Einstein în sculptură şi chiar a ilustrat Big Bang-ul (explozia din care s-a născut universul) înaintea teoretizării sale, ne ajută să deschidem, peste timp, ochii asupra conceptelor nemuririi şi vieţii, respectiv naturii lor adevărate. 

    Acest magnific cioplitor de geniu are distincţia unui principe şi strălucirea unui sfânt din trecut, el este nimeni altul decât apostolul Graalului, autorul psalmilor nemuririi, cel care a transcris totul pe o evanghelie a artei, iar pentru orice apreciere la adresa lui modestia e o eroare...

 

                                                I

Răstignirea, Învierea şi vrajba satanică 

      Să fie pocalul vieţii artefact de omor ritualic ?

       

     Înainte de orice afirmaţie ori întrebare mai mult sau mai puţin şocantă, precum cea din titlul de mai sus, trebuie precizat ca sfânta cupă rămâne, desigur, sfântă. Este, incontestabil, un simbol al vieţii veşnice, venite de la Dumnezeu prin Fiul Său, artefact nepreţuit de care nimeni nu se mai poate atinge nici măcar cu gânduri murdare, oricât de justificate sau argumentate ar părea ele...

    
    Pocalul cu care Iisus a băut vin la ultima sa cină e considerat a fi, printre multe altele, Sfântul Graal. Iosif din Arimateea ar fi strâns în el o parte din sângele scurs de pe cruce. Dacă este aşa, atunci vasul respectiv devine sau, cel puţin, poate fi considerat parte integrantă a episodului tragic al răstignirii, totul începând şi sfârşindu-se cu acest potir, prezent atât în seara dinaintea arestării, cat şi în momentul când ultima suflare de viaţă ar fi părăsit trupul Mântuitorului.
   Teoria unei stranii coincidenţe este plauzibilă până la o anumită limită, ba chiar poate fi uşor demontată, deoarece prezenţa aceluiaşi element la începutul şi la sfârşitul unui fenomen capătă valenţe logice, raţionale, care, după cum este cunoscut, sunt incompatibile noţiunii de coincidenţă.
    Există, aşadar, suficiente motive din care, în privinţa cupei respective, rămân multe semne de întrebare.
    Să poată fi, oare, Sfântul Graal parte a unei condamnări la moarte, care, prin a sa desfăşurare şi punere de-a dreptul bestială, animalică în aplicare, nu doar extrem de violentă, ci şi tipic ritualică (biciuire, încoronare cu spini, purtarea propriei cruci pe un traseu dinainte conturat, aproape ceremonial), a şocat întreaga umanitate milenii întregi ? Sa fie pocalul vieţii artefact de crunt omor ritualic ? Ar putea fi pătat un aşa obiect sacru cu astfel de presupuneri necurate ? Ar fi posibil ? Aşa puternică să fie josnicia umană ? Probabil că nu.
    Atunci să fie Sfântul Graal manifestarea dumnezeiască a unui compromis tragic, o formă dură de resacralizare a unui element păgân, precum smaraldul căzut de pe fruntea lui Lucifer, piatra preţioasă din care se presupune ca ar fi fost realizat respectivul pocal sau cu ale cărei bucăţi acesta ar fi fost decorat ? Probabil că nu.
    Mai grav, să confere Sfântul Graal nemurire în mod condiţionat, nefiind accesibil tuturor credincioşilor ? Dragostea divină să aibă limite ? Să avem parte de nemurire în mod discriminatoriu, dictat de apartenenţa la o anumită religie sau de necredinţă ? Iarăşi, probabil că nu.
   Un nu este marele răspuns la asemenea întrebări. Dar poate ca un da la fel de mare stăruie în minţile oamenilor.
   Profanare, sacralizare sau nimic dintre acestea ? Orice variantă e dificil de argumentat, cu atât mai mult de luat în calcul. Totul e imposibil chiar de conceput pentru unii. Ba foarte plauzibil pentru alţii. Doar simpla încolţire a unor asemenea întrebări fără de răspuns reprezintă o blestemăţie diabolică, prin complicata sa natură îndoielnică, în aproape cea mai înceţoşată formă, capabilă nu doar să îndepărteze oamenii, ci chiar sa-i învrăjbească. Putea lipsi vrajba de aici ?
    Totodată, să nu uităm că de pe urma căutării, găsirii efective sau pretinse a Graalului şi drept consecinţă a deţinerii fie adevărate, fie imaginate a acestuia, identificat în tot felul de artefacte ori ritualuri, s-a ajuns chiar la întâmplari îngrozitoare, tragedii incredibile, crime odioase şi intrigi catastrofale pentru comunităţi întregi, cum ar fi de exemplu riscul de suprimare a autorităţii Bisericii Catolice şi în consecinţă stârpirea în masă, începând cu 1208, a catarilor din sud-vestul Franţei sau, de pildă, dizolvarea ordinului templierilor francezi, acuzaţi de erezii, torturaţi, ucişi, arşi pe rug, începând cu 1307.
     Însă, unul dintre cele mai elocvente exemple în acest caz îl constituie ceea ce, istoric, este cunoscut ca Prima Cruciadă, finalizată cu trecerea prin foc și sabie a Ierusalimului din anul 1099, în timpul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii, descrise de către un autor anonim în cronica "De Gesta Francorum et aliorum Hierosolimitanorum" ("Faptele francilor și ale altor pelerini la Ierusalim") - sursă de inspiraţie pentru mai multe opere de artă şi literare, printre care și volumul "Al doilea Graal", semnat Boris von Smercek. De aici aflăm următoarele: "Pentru a pune mâna pe Graal, Prioria utilizase toate metodele posibile. Provocase o cruciadă printr-o intrigă, lăsase mii de oameni să moară. Întinsese coarda cât de tare putuse pentru a cuceri Ierusalimul. Îl încoronaseră pe Godefroi, apoi îl uciseseră când nu le mai era de folos. Poate că Graalul era divin si bun, dar cei care tânjeau după el nu erau, cu siguranţă, la fel. Din contră, căutarea îi aruncase în plasa diavolului, făcuseră multe nedreptăţi, ascunseseră adevărul, uciseseră doar ca să-şi atingă scopul".
    Cu alte cuvinte, căutarea Sfântului Graal nu se termină în preajma unui vas, fie el şi sacru, ce a devenit un fel de trofeu religios al sângelui, el însuşi ţintă de vânătoare epopeică a întregii umanităti, orbite de cea mai arzătoare dorinţă dintre toate dorinţele - nemurirea. Această căutare continuă spre locuri unde răul nu are cum pătrunde. Acolo unde realitatea a rămas neafectată de o societate perfidă şi unde viaţa e oferită necondiţionat lumii intregi, în cel mai curat spirit - cel divin. Locuri de care oamenii abia dacă se pot apropia...

                                                                II

   Nemurirea nu reprezintă...

            Conceptul suprem al Graalului

Lacul Vidraru - România; foto: Pavel Floresco & Mona Moore

    Chiar dacă au fost scrise mii de volume pe o astfel de temă şi în ultima vreme am avut parte de multe dezvăluiri şocante, Graalul rămâne în fruntea oricărui clasament al necunoscutului.
     I-am putea spune, fără exagerare, prinţul enigmelor, regele misterelor sau împăratul secretelor, aura sa de straniu şi neînţeles fiind poate depăşită doar de existenţa vieţii inteligente în alte locuri din univers  sau de mitul vieţii subpământene, spre exemplu.

                
                                   Fascinaţia tinereţii fără bătrâneţe...
    
    Mulţi consideră că Sfântul Graal este o iluzie a curiozităţii umane, formă fundamentală a căutării inţelepciunii întru desăvârşirea de sine, alţii sunt convinşi ca reprezintă ceva real, dar inaccesibil cunoaşterii. Mit, legendă cu sau fără sâmbure de adevăr, poveste halucinantă dintr-un trecut nedeterminat, artefact pierdut ori distrus ş.a.m.d.
    Avem de-a face cu un concept vast, străbătut de semnificaţii multiple, cu o idee decorată în sensuri încă nedesluşite, care uneori par a se exclude reciproc, iar alteori tind a se completa unele pe altele, nu în ultimul rând cu o noţiune despre care erudiţii domeniului au afirmat în deplin consens ca exprimă mai multe elemente concomitent sau un singur lucru, unul şi acelaşi, privit din perspective deosebite, uneori chiar contrarii cu tendinţa plauzibilă sau nu de unificare.
    E considerat nemurirea în sine, adică sursa vieţii veşnice,  un vas cu puteri miraculoase din care oricine bea întinereşte, elixir al tinereţii fără batrâneţe, în alchimie i se spune piatra filosofală, care fie ajută la transmutarea metalelor şi obţinerea aurului din plumb, fie prelungeşte viaţa celui care consumă episodic mici cantităţi. Mai e asociat cupei cu care Iisus Hristos a băut vin la "Cina cea  de taină", aceeaşi sau alta în care i s-a strâns de către Iosif din Arimateea o parte din sângele scurs de pe cruce... 
    Este relevantă în acest sens definiţia publicată pe dexonline.ro: " Gráal, s. n. 1. Cupă care, potrivit unui mit germanic, a fost făcută dintr-o piatră căzută din cer, devenind apoi talisman. 2. (După o legendă medievală) Sfântul graal = vas de smarald de care Hristos s-a servit la Cina cea de taină și în care Iosif a adunat sângele scurs din trupul lui Iisus când a fost răstignit. – Din germ. Graal".
    Deja trebuie neapărat precizat ca o lista aproape completă  a acestor  înţelesuri poate fi întâlnită în celebra carte scrisă de Michael Baigent, Richard Leigh şi Henry Lincoln, intitulată "Sângele sfânt si sfântul Graal". Astfel, cea mai preţioasa comoară a tuturor timpurilor a fost asociată cavalerilor mesei rotunde ai regelui Arthur care aveau menirea de a o căuta, cavalerilor templieri care aveau sarcina de a o veghea, ereticilor catari ce "ar fi stăpânit un obiect sacru de o valoare inestimabilă", pietrei căzute de pe fruntea lui Lucifer când a fost izgonit din rai  - "lapsit exilis", "lapis ex caelis" ("cea pogorâtă din ceruri"). În aceeaşi lucrare se poate afla în premieră despre celebra teorie a sacrului feminin si descendenţilor merovingieni ai lui Hristos (Sfântul Graal - San Graal/Sang Real - sânge sfânt, adus în Europa de catre Maria Magdalena), pe care s-a bazat best-seller-ul  "Codul lui da Vinci" al lui Dan Brown, respectiv ecranizarea cinematografică de mare succes.
    Referitor la presupusa deţinere de către catari a unei nepreţuite comori spirituale, miraculoasă prin natura sa, nu poate fi trecută cu vederea nici cartea lui Otto Rahn, mai precis "Cruciada împotriva Sfântului Graal/Lupta dintre catari, templieri si Biserica Romei", de unde aflăm, printre multe altele, că "[...] o piatră care a căzut din stele, o lapsis ex coelis [...], ce luminează si mângâie lumea, simboliza doctrina pură, care însemna nimic altceva decât catarismul".
    Nu pot fi, totodată, omise nici volumele semnate Abd-ru-shin, intitulate "În lumina adevărului/Mesajul Graalului", unde se aminteşte despre o cupă dintr-o incăpere a aşa-zisei Cetăţi a Graalului, "[...]în care necontenit clocoteşte si se agită ceva ca sângele roşu, fără a curge vreodată peste margini". De la divinitate, într-o anumită zi, numită a Sfântului Porumbel, prin intermediul acestei cupe, [...] intreaga Creaţie primeşte energie vitală". Aceasta din urmă este chiar "Voinţa lui Dumnezeu", insuşi spiritul său, "elixirul vieţii pentru intreaga Creaţie", ce poate fi observat sub manifestarea legilor evidente ale naturii, "care pornesc din Izvorul primordial şi se revarsă în felul lor fără încetare şi fără schimbare în domeniul pămantesc vizibil". Se poate considera că avem de-a face aici cu una dintre cele mai elevate desluşiri ale conceptului Sfântului Graal, insă nu şi pe placul scepticilor...Oricum, e o lucrare ce, pentru evitarea unor erori de percepţie, trebuie citită integral, nicidecum descrisă pe scurt.

Sfântul Graal este adesea asociat unui vas...

    Mulţi au regăsit Sfântul Graal în flacăra apărută inexplicabil la Ierusalim în Noaptea Învierii, alţii în expresia "pâinea noastră cea de toate zilele" din rugăciunea "Tatăl Nostru", inţeleasă nicidecum ca formă cotidiană de supravieţuire, ci ca hrană spirituală pentru dobândirea nemuririi.
    Ar mai fi multe, de pildă planta din care se poate prepara leacul împotriva bătraneţii, precum polovraga de pe vremea dacilor, apa vieţii din basme, puterea vindecătoare din umbra arborelui vieţii, giulgiul din Torino, în care se presupune că a fost învelit trupul însângerat al lui Hristos după ce a fost dat jos de pe cruce, literatura de specialitate abundă în tot felul de explicaţii, referiri la creaţii literare culte/populare şi alte opere de artă.

Omenirea are dreptul să priceapă

    Există însă conceptul ultim, suprem, explicaţia finală, deasupra căreia nimic nu poate sta, singura semnificaţie graţie căreia oamenii ar putea în sfârşit înţelege de ce Graalul este comoara nepreţuită a tuturor veacurilor, elementul cel mai valoros al lumii, al universului chiar, lucrul cel mai important dintre toate cele care există şi au existat vreodată. Ceva pe lângă care nemurirea unei fiinţe nu reprezintă nimic, poate decât o manifestare egoistă a celei mai arzătoare dorinţe umane. 
    Acest concept suprem este singurul în măsură a stabili clar dacă Sfântul Graal este o cupă cu puteri miraculoase, un pocal sacru/potir/vas ori un elixir sau altceva mult mai  important.
    Totodată, versiunea supremă, definitivă, ultimă a respectivului concept reprezintă singura cale de unificare a percepţiilor religioasă, mitică şi ştiiinţifică în orice dezbatere pe o asemenea temă.

Argument

    Nemurirea mai multor sau doar a unui individ/unei fiinţe şi modalitatea/ritualul/tratamentul medical/calea prin care se obţine viaţa fără sfârşit nu sunt nici pe departe lucrul cel mai valoros dintre toate lucrurile şi nici comoara cea mai de preţ a lumii, deoarece astfel se exclude din orice calcul chiar lumea însăşi, adică planeta şi mediul unde aceasta există, întregul univers.
    Omul nu este totul şi noţiunea vieţii nu poate fi redusă la nevoile umane. Graalul nu este nici alegorie a căutării, nici metaforă a înţelepciunii, manifestare a idealismului sau ceva similar, este punctul final de căutare a unui element mitologic, considerat cât se poate de real. Graalul nu este nici pocal, nici ritual, cu atât mai puţin zămislire umană, precum piatra filosofală, nici sânge sacru sau merovingian, din banalul motiv ca Graalul nu este nemurirea, ci viaţa, mai precis sursa nepieritoare a acesteia, esenţa ei, iar din câte ştim cu toţii viaţa a apărut cu multă vreme înainte de Hristos.
    Ce este Sfântul Graal ? Unde se află ? Nimic mai simplu.
    Abordarea printr-o aşa-zisă simplitate a unui concept atât de vast nu este însă şi superficială, ba dimpotrivă. Se impune a aminti aici unul dintre mesajele din "Alchimistul" lui Paulo Coelho: "Lucrurile simple sunt cele mai grele şi numai înţelepţii reuşesc să le vază".

 III 

Elementul fundamental al lumii 

 Pivotul gravitaţiei este şi sursa vieţii

   
   
     Cuvintele au uneori puteri limitate si atribuie unor asemenea teorii o culoare de exagerare, dar, nu întâmplator, iniţialele expresiei pivotul gravitaţiei corespund cu cele ale celebrului "polus geticus" din "Dacia preistorică" a lui N. Densuşianu, carte foarte controversată şi chiar desfiinţată de către oamenii de cultură. Este regretabil ca ideile acestui mare cărturar român au fost desconsiderate, deoarece e foarte plauzibil ca el să nu se fi înşelat şi să nu fi comis atâtea erori, cum se crede. Făcând aici o scurtă paranteză, se poate afirma că lingviştii au greşit cel puţin parţial, dacă nu fundamental, aplicând reguli gramaticale actuale pe dialecte şi graiuri extrem de vechi, prea vechi, când regulile gramaticale nu fuseseră nicidecum prescrise, stabilite, când gramatica nu fusese inventată şi, mai ales, când formele "corupte", respectiv evoluţiile "alterate" au făcut legea in jocul imprecis al limbajului preistoric. Acesta devine imposibil de clarificat cu metodele clasice ale ştiinţelor comunicării din perioada noastră, ale caror instrumente pot fi folosite doar pentru timpuri mai apropiate de ale noastre. Limbajul preistoric şi cu precădere cel din era marilor migraţii nu poate fi sub nicio formă analizat nici măcar potrivit normelor celor mai vechi limbi cunoscute. Este motivul din care N. Densuşianu rămâne credibil.
   În virtutea conceptului suprem al Sfântului Graal (sursa eternă a vieţii în întreg universul cunoscut, nu doar pe Terra) polul getic redevine de actualitate, el nefiind altceva decât pivotul gravitaţiei tuturor corpurilor cereşti, stâlpul de sprijin al cerului, fără de care legile de bază ale astrofizicii nu ar mai funcţiona. Totul a fost perfect personificat în mitul titanului Atlas, care sprijinea întreaga boltă pe umerii lui. Altfel, cerul s-ar nărui, iar viaţa ar dispărea pentru totdeauna, fără "capacitate de regenerare", cum greşit se exprimă savanţii, oamenii de ştiinţă ai acestei ere, atunci cand asistă uluiţi la minunile naturii.
    Nu este neapărat o reeditare a teoriei geocentrice, pivotul nefiind obligatoriu central, el se poate situa la o extremitate, dar rolul lui este similar, fundamental, deoarece reprezintă baza gravitaţiei universale.
    Argumentele acestei teorii pornesc de la Newton si se finalizează cu o serie de mărturisiri ale lui Hawking, al doilea Einstein al umanităţii. N. Densuşianu devine pe acest traiect un punct de plecare către Henri Coandă (care nu a fost interesat doar de motoarele pentru avioane, ci şi de secretele vieţii) şi Constantin Brâncuşi, acesta din urmă fiind apostolul Graalului, iar sculpturile sale - evanghelia vieţii. Fără exagerare, doar nu degeaba sculptorul din Hobiţa a fost numit "Sfântul din Montparnasse", în romanul omonim al lui Peter Neagoe. 
    Nu e nici amestec necontrolat de mitologie şi ştiinţă, nici măcar cădere în păcatul mitizării; totul pare mit urban sau fictiune bibliografică, pe cand în realitate nu este decat o anticipaţie argumentată atât cât se poate -adică avant la lettre, cum preferă lumea culturală- precum o teză ori pseudoteză, care poate sau nu să se adeverească vreodată.
    Se mai poate spune că adepţii conceptelor cunoscute ale Graalului nu trebuie să fie dezamăgiţi, deoarece toate artefactele respective, reale ori presupuse, au o mare legătură cu sursa vieţii, langă care este foarte posibil ca ele să se fi aflat cândva şi se pare că au împrumutat astfel, prin simpatie, anumite caracteristici ale acesteia, printre care şi conferirea nemuririi.
    Pivotul gravitaţiei nu este o simplă redenumire a polului getic, eventual o variaţiune pe această temă, conceptele sunt diferite, poate doar complementare.
    Din fericire, cea mai preţioasă comoară a lumii nu este accesibilă omului, are o structură fizică total diferită de ceea ce ne este nouă cunoscut, astfel încât ea nu poate fi detectată, observată, masurată, analizată de catre oameni, nici măcar cu instrumentele creeate de către acestia şi, lucrul cel mai important, nu poate fi utilizată de catre omenire nici benefic şi nici malefic, nu poate fi transformată în armă. Acest pivot al gravitaţiei nu poate fi distrus decât de către entitatea care i-a dat nastere şi pe care noi o numim divinitate. Există teorii (deocamdată reduse la nivel mitologic, e drept), conform cărora elementul fundamental al lumii este inaccesibil nu doar omului, ci oricărei entitaţi străine divinitaţii, chiar şi satanice pe înţelesul nostru. Aceasta nu înseamnă că nu poate fi localizată prin anomaliile de la faţa locului si prin energia vitală, puternic degajată până chiar la efectul de conferire a mult visatei nemuriri, nivel inferior la care a fost redus Graalul.
    Aceasta particulă iniţială nu trebuie confundată cu oul cosmogonic din mitologie, deoarece ea a existat inainte de Big-Bang-ul primordial, a ramas întreagă şi după...

Adevărata particulă a lui Dumnezeu

 
    Aşa cum a prevăzut Stephen Hawking, cunoscut ca părintele astrofizicii contemporane, al doilea Einstein al umanităţii, se pare ca în univers ar exista, totuşi, cel puţin o superparticulă nedetectabilă, imperceptibilă omului sau instrumentelor sale, a cărei (presupusă deocamdată) existenţă poate conduce la mult dorita teorie finală a fizicii contemporane (aşa-zisa teorie cuantică a gravitaţiei), obţinută prin unificarea teoriilor parţiale de bază (relativitatea generală şi mecanica cuantică).
    În celebra sa carte, "Scurta istorie a timpului: de la Big Bang la găurile negre", reputatul astrofizician, el însuşi un miracol, vorbeşte adesea despre asemenea posibile particule virtuale, invizibile, dar nu metafizice: "Se spune ca particulele purtătoare de forţa schimbate între particulele de materie sunt particule virtuale deoarece spre deosebire de particulele "reale", ele nu pot fi detectate direct de un detector de particule".

    Subcapitolul acesta este in lucru, rămân de înlăturat multe semne de întrebare, dar va urma cât mai curând posibil. Pana atunci... 

                                                    IV
                   Codul Brâncuşi - sanctuarul divin

    Sunt de anticipat cateva intrebari fundamentale. Ce legatura ar putea avea sculptura cu astrofizica ? Sau ce sa caute marele artist, Constantin Brancusi, intr-o teorie despre un nou concept al Sfantului Graal ?

    In privinta legaturii dintre arta si astrofizica, inainte de a aduce alte argumente, este necesara trimiterea la ciclurile de pictura ale lui Romeo Niram, sugestiv intitulate “Brâncuși E=mc2”, titlu ce reprezinta o aluzie directa a apropierii sculptorului de nimeni altul decat Albert Einstein. Esentiala in acelasi sens este si opinia lui Dan Grigorescu, exprimata in "Brancusi si arta secolului XX", unde reputatul critic de arta se raliaza lui Tretie Paleolog, cel ce a vazut in oul brancusian "explozia primordiala a universului, expansiunea sa metagalactica si clipa zero a timpului', putandu-se astfel vorbi chiar de "un sincronism cu ipotezele oamenilor de stiinta". V.G Paleolog, in "Ostenitorul", editie de Ilarie Hinoveanu si Octavian Lohon, ne aminteste ca "[...] H. Mc. Bride, autorul, in incheiere, enunta ca muncile sculptorului nu sunt decat o reducere a Universului la cea din urma expresie a ecuatiei lui".
    Iar pentru ca raportul sculptura - nemurire/Graal/particula a lui Dumnezeu sa nu arate nici el fantezist, cladit pe un fel de nisipuri miscatoare, se impune a-i atribui acestuia o baza solida, precum cea a asa-ziselor ovoide brancusiene.

    Stefan Georgescu Gorjan, chiar inginerul caruia artistul i-a incredintat sarcina de a construi "Coloana Infinitului", in "Amintiri despre Brancusi", afirma ca "Inceputul lumii este oul, simbol alb care cuprinde in sine embrionul a tot ce traieste". Aceasta declaratie este cruciala, deoarece prin ea se atrage atentia nu neaparat doar asupra oului cosmogonic, respectiv mitului omonim din care s-a inspirat incontestabil marele sculptor (critica de specialitate a reliefat din abundenta aspectele acestea in cele mai mici detalii), cat mai degraba asupra esentei sau elementului fundamental din interior, denumit "embrion", adevarata particula a lui Dumnezeu, sursa nepieritoare a vietii, eterna si degajatoare de mari energii vitale. Cu alte cuvinte, trebuie efectuata distinctia dintre oul cosmic, a carui spargere in momentul Big Bang-ului a dat nastere materiei din Univers, si particula esentiala, eterna, indivizibila, ramasa in urma exploziei primordiale, care a dat nastere vietii. Este important de precizat ca Brancusi a facut aceasta distinctie: "Oameni cu spirit opac nu vad decat carcasa lucrurilor, esenta lor le scapa; "Reala nu e forma exterioara a lucrurilor, ci esenta lor" , dupa cum clar reiese din aceste aforisme, preluate din lucrarea "Asa grait-a Brancusi", semnata Sorana Georgescu Gorjan.

Criptograma numărului de aur

     
    Un eventual cod, mai mult sau mai puţin plauzibil, al celor mai importante opere brâncuşiene, ar putea fi, desigur, descifrat prin mai multe modalităţi, dintre care una foarte recomandată o constituie, fără îndoială, dezlegarea aparent imposibilă a câtorva ciudate criptograme ("AGO", "OE.PO.OEP", "MOFORTCOE"), adnotate pe unele versiuni ale celebrului portret realizat de către sculptor scriitorului James Joyce,  mai precis un desen unde sunt reprezentate o spirală şi câteva linii.
    Referiri la aceste criptograme, dacă pot fi denumite astfel, există într-un volum impresionant,  publicat la Editions Spectre din Paris în 2011 şi intitulat "Brâncuşi, Marea operă, antologie şi ediţie", avându-i ca autori pe Vincenzo Bianchi, Adrian Gorun, Ion Deaconescu, Costin Creţu, Constantin Barbu.
    La pag. 238 a lucrării amintite mai înainte, se poate citi, printre altele: "Ce dessin au trace encore discontinu et legerement tremble, comporte des annotations qui different de celle de l'etude conservee dans les legs. En effet, les sigles OE.PO.OEP et MOFORTCOE ont respectivement remplace O.E.P.O.O.SP et O.R.F.O.O.E.P.; de plus l'inscription AGO, dans le coin superieur gauche, a disparu. La signification de l'ensemble des ces mysterieuses initiales n'a toujours pas ete eclarcie".

    *Maxime brâncuşiene

    Pentru a putea ghici mesajul ascuns (dacă într-adevăr aşa ceva există) al acestor majuscule, înşiruite în diferite  forme, când cu puncte, când fără puncte şi plasate în anumite locuri pe celebrul desen, se impune mai întâi lectura câtorva maxime atribuite lui Brâncuşi, e drept - foarte controversate printre specialiştii şi erudiţii domeniului, din cauza traducerii lor inexacte sau a publicării lor în forme oarecum modificate. Aceste citate  au văzut lumina tiparului şi graţie lui Constantin Zărnescu, în cartea sa, intitulată "Aforismele lui Constantin Brâncuşi". Spre exemplu, este foarte semnificativ aşa-zisul aforism cu nr. 117: "Prin artă te vei detaşa de tine însuţi. Iar măsura şi numărul de aur te vor apropia de absolut". La fel este şi cel cu nr. 111: "[...]Am lucrat la Păsările în spaţiu vreme de peste patruzeci de ani!...Si, într-o zi, am atins istovind, iată, asupra lor, taina cifrei unu! În sfârşit, abia atunci am putut sa le socotesc desăvârşite". Este uşor de observat referirea directă la atât de cunoscutul număr de aur, mai precis cel cu valoarea 1,618.
    Este mai mult decât posibil ca eventualul cod al lui Brâncuşi să rezide în aceea că literele "AGO" de pe una dintre versiunile desenului lui James Joyce sunt nimic altceva decât o criptogramă a numărului de aur (1,618), marcat grafic de către matematicieni prin simbolul Φ (phi, de la numele sculptorului grec Phidias).

     *Decriptare alfabetică 

    Pentru a putea demonstra şi nu doar ghici, de această dată, bănuita corelaţie dintre criptograma "AGO" şi numărul de aur cu valoarea 1,618, avem nevoie de alfabet,  însă nu de unul oarecare, ci de cel cu diacritice românesti, alfabet de care sculptorul, despre care ştim cu certitudine că nu şi-a uitat vreodată originile, se pare că s-a folosit atunci când a încifrat mesajul sau. 
    Stabilind corelaţii simple între cifre şi literele alfabetului românesc, litera A din "AGO" ar corespunde cifrei 1, fiind prima literă din alfabet.

    Printr-o elementară asemănare grafică dintre majuscula G şi cifra 6, este aproape cert că litera G din "AGO" corespunde cifrei 6.
    Iar printr-o la fel de simplă numărătoare a literelor aceluiaşi alfabet românesc, litera O corespunde cifrei 18: a = 1, ă = 2, â = 3, b = 4, c = 5, d = 6, e = 7, f = 8, g = 9, h = 10, i = 11,  î = 12, j = 13, k = 14, l = 15, m = 16, n = 17. o = 18.
    Transcriind criptograma "AGO" prin alăturarea cifrelor obţinute mai înainte (1, 6,respectiv 18), se obţine, iată, numărul de aur: 1,618.

    *Confirmări

    Este interesant, totodată, cum această criptogramă ce trimite (sau poate nu) la numărul de aur se aplică  asupra structurii "Coloanei Infinitului" şi "Porţii Sărutului", fapt care tinde să convingă, dacă mai este nevoie, că respectivele corelaţii dintre cifre şi litere nu sunt deloc întâmplătoare (C. Brâncuşi: "Arta nu e întâmplare").
    Brâncuşiologii au demonstrat cum "Coloana Infinitului" nu are 17 elemente, ci doar 16, deoarece primul şi ultimul sunt în realitate semielemente, adică unul singur, secţionat şi amplasat în locuri diferite. Ionel Jianu, în "Brâncuşi" este, de exemplu, adeptul acestei numărători: "Coloana fără sfârşit este compusă din 16 elemente în formă de romburi. Primul este tăiat la mijloc şi pus chiar pe pământ, în timp ce ultimul reia, în vârf, cealaltă jumătate [...]". Astfel, dacă alaturăm cifrei 16 (numărul elementelor "Coloanei...") înălţimea fiecăruia dintre celelalte 15 elemente întregi, adică 1,8 m, obţinem 16 1,8, exact cifrele din care este constituit numărul de aur, 1,618. 
    Cu “Poarta Sarutului” se întâmplă aproape la fel: pe fiecare latură mare a arhitravei are inscripţionate, după cum erudiţii şi specialiştii domeniului au relatat repetat, câte 16 săruturi înşiruite (la care pot fi observate de jos în sus gambele, busturile, braţele şi capetele celor 16 perechi de îndrăgostiţi), iar, dacă la acestea le adunăm pe cele două de pe stâlpi (esenţializate într-o maniera avansată, după cum chiar autorul a mărturisit  – “ceea ce este mic sus, jos este marit”), atâtea cate sunt vizibile dacă opera e privită frontal şi nu din lateral, ajungem la cifra 18. Fără a face din nou o operaţie de adunare, deoarece ermetismul nu se limitează la regulile aritmeticii, ci doar alaturând ambele numere (adică 16 si18), obtinem iarăşi 1618.
    Si ar mai fi un foarte important amănunt: ornamentele de pe stâlpii "Porţii Sărutului" capătă, într-un asemenea context, semnificaţii noi, apropierea grafică dintre acestea şi simbolul grecesc al numărului de aur, Φ (phi, de la numele sculptorului grec Phidias), nemaifiind nici ea întâmplătoare. Ba dimpotrivă, se poate afirma că aşa-zişii ochi alipiţi de pe stâlpii "Porţii...", reprezentaţi prin alăturarea a două semicercuri ori printr-un cerc barat, sunt în acelaşi timp o reprezentare artistică a simbolului grecesc Φ, prin care matematicienii antichităţii îl exprimau pe 1,618...

    *Aşezarea în pagină

    Nu pot fi excluse din "ecuaţie" nici celelalte înşiruiri de litere ("OE.PO.OEP   MOFORTCOE"), cu precizarea că rolul lor în codul lui Brâncuşi este unul secundar (sunt amplasate în josul paginii pe desen, nu în zona cea mai importantă, stânga sus, precum "AGO")şi ele vizează prezenţa, absenţa sau decalarea virgulei, respectiv procedeul alăturării cifrelor în decriptarea numărului de aur, aşa cum este el exprimat în sculpturile sale. 
    Mutarea virgulei nu este o invenţie, strategia respectivă fiind reliefată tot de către Sidney Geist în volumul "Brâncuşi Sărutul": "Într-o ţară în care se folosea sistemul metric, tăietorii de piatră, chiar sculptorul însuşi trebuiau numai sa măsoare modelul şi să mute virgula cu o zecimală pentru a afla dimensiunile reale ale lucrării, la mărimea cerută".
    Prin amplasarea sa în partea din dreapta jos a paginii desenului, ultimul şir de majuscule ("MOFORTCOE") are rolul cel mai neînsemnat şi este aproape inutil, el are doar menirea de a induce în eroare pe neiniţiaţi, care ar ajunge să caute acolo unde nu trebuie.
    Mod de a spune că un posibil mesaj logic se impune a fi urmărit în celălalt şir de majuscule ("OE.PO.OEP"), situat într-o zonă de mai mare importanţă, acesta având în plus şi câteva elemente prin care se diferenţiază fundamental de şirul ultim şi anume punctele de intercalare, şi ele cu menirea lor. Un punct apare de pildă între iniţialele E şi P în prima parte a şirului, după care, în ultima parte, aceleaşi litere, E şi P, nu mai sunt despărţite prin punct.
    Un fel de a transmite că, în arta brâncuşiană, aşa cum majusculele E şi P rămân tot E şi P indiferent dacă au puncte intercalate, la fel şi numărul de aur rămâne tot număr de aur indiferent dacă e criptat sculptural cu sau fără virgulă, arta nefiind limitată la nivelul matematicii, ceea ce este şi normal.

   *Cheia şi mesajul

    Raporturile numărului de aur cu sculpturile brâncuşiene nu sunt o noutate. 
    Ştefan Georgescu Gorjan, în "Constantin Brâncuşi Templul din Indor",demonstrează algebric relaţia: "S+S-1=0 Rezolvând această ecuaţie, reţinem că singura valoare convenabilă: S=0,618. Acest S, corespunzând secţiunii de aur, se numeşte uneori şi numărul de aur".
    În volumul "Colocviul Brâncuşi (13 - 15 octombrie 1967)", arh. Adrian Gheorghiu, autorul tezei "Proporţii şi trasee geometrice în sculptura lui Brâncuşi", ajunge prin diferite calcule şi măsurători la o valoare foarte apropiată a numărului de aur: "Coloana având o înălţime de 29,330 m iar un element cca 1,80 m, rezultă că, aproximativ, raportul între înălţimea coloanei şi înălţimea unui octoedru trunchiat este de cca 16,2 ...adică de cca 10 ori numărul". Acelaşi lucru îl afirmă aproape la indigo şi criticul de artăDan Hăulică în "Brâncuşi".Noutatea, însă, o constituie ridicarea numărului de aur la un stadiu cu mult mai înalt decât cel al unui simplu element ce relevă, aşa cum s-a considerat pănă acum, proporţia operei perfecte de artă, în care el este regăsit prin diferite calcule, ca si cum ar fi doar un atribut sec, mic detaliu parcă de sorginte arhitecturală sau structurală, menit să rezolve nevoia de armonie, de a plăcea ochiului, fără să transmită niciun mesaj privitorului, fără să confere vreo semnificaţie profundă întregului.  

    Nota autorului

    Titulatura "Curcubeu peste enigma Graalului" nu are conotaţii ascunse şi nu-şi propune să exprime simpatia, dar nici antipatia autorului faţă de anumite grupări, organizaţii, curente sau tendinţe sociale. Exprimă doar aşezarea într-o nouă lumină a unuia dintre cele mai fascinante concepte din istoria umanităţii. Atât şi nimic mai mult.

***

   

    Această lucrare nu este, deocamdată, finalizată.

    Preluând, fără pretenţia unei comparaţii, modelul scriitoarei Hortensia Papadat - Bengescu, care ne-a explicat cum faimosul său roman, "Concert din muzică de Bach" (1927), "[...] s-a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s-a citit [...]", am putea afirma că şi aici se întâmplă cam la fel.
    Astfel de teorii trebuie tratate prudent. Manole Neagoe avea dreptate în "Studiu introductiv şi note" la ediţia din1986 a celebrei cărţi scrise de Nicolae Densuşianu, când afirma că "Din cauza acestor derogări de la metoda ştiinţifică de selectare a documentelor şi de cercetare a faptului istoric, Dacia preistorică trebuie citită cu precauţie".
    Nu se poate însă cădea in fanatism ştiinţific, iar ştiinţele exacte nu pot deveni un fel de inchiziţie a zilelor noastre.
    Apelul la prudenţă în asimilare doar respectă principiul de incertitudine, care este inerent oricărei teorii, iar semnele de întrebare ale unui autor faţă de scrierile sale nu denotă nicidecum o lipsă de încredere în propriile convingeri, ba dimpotrivă.

    LEGĂTURI EXTERNE 

    1. http://dexonline.ro
    2. http://romeoniram.espacioniram.com