Să fie pocalul (potirul) vieții artefact de omor ritualic?
(În calitate de vizitator al acestui blog,
ați citit și sunteți de acord cu politica de confidențialitate.)
***
Avertisment pentru cei care nu sunt în masură a face "incursiuni"printre tenebrele minții umane, fără a se putea reîntoarce sănătoși de acolo: mai bine evitați rândurile următoare sau citiți-le cu asimilare precaută!
***
Pocalul (potirul) cu care Iisus a băut vin la ultima sa cină este considerat a fi, printre multe altele, Sfântul Graal. Se spune că Iosif din Arimateea ar fi strâns în el o parte din sângele scurs de pe cruce. Dacă este aşa, atunci vasul respectiv devine sau, cel puțin, poate fi considerat parte integrantă a episodului tragic al răstignirii, totul începând și sfârșindu-se cu acest potir, prezent atât în seara dinaintea arestării, cat și în momentul când ultima suflare de viață ar fi părăsit trupul Mântuitorului.
Aceste rânduri au fost făcute publice și pe efemeride.ro,
putând fi accesate prin link-ul de mai jos:
Teoria unei stranii coincidenţe este plauzibilă până la o anumită limită, ba chiar poate fi uşor demontată, deoarece prezenţa aceluiaşi element la începutul şi la sfârşitul unui fenomen capătă valenţe logice, raţionale, care, după cum este cunoscut, sunt incompatibile noţiunii de coincidenţă.
Există, aşadar, suficiente motive din care, în privinţa cupei respective, rămân multe semne de întrebare.
Să poată fi, oare, Sfântul Graal parte a unei condamnări la moarte, care, prin a sa desfăşurare şi punere de-a dreptul bestială, animalică în aplicare, nu doar extrem de violentă, ci şi tipic ritualică (biciuire, încoronare cu spini, purtarea propriei cruci pe un traseu dinainte conturat, aproape ceremonial), a şocat întreaga umanitate milenii întregi?
Să fie pocalul (potirul) vieţii artefact de crunt omor ritualic?
Ar putea fi pătat un aşa obiect sacru cu astfel de presupuneri necurate? Ar fi posibil? Aşa puternică să fie josnicia umană?
Probabil că nu.
Atunci să fie Sfântul Graal manifestarea dumnezeiască a unui compromis tragic, o formă dură de resacralizare a unui element păgân, precum smaraldul căzut de pe fruntea lui Lucifer, piatra preţioasă din care se presupune ca ar fi fost realizat respectivul pocal (potir) sau cu ale cărei bucăţi acesta ar fi fost decorat?
Probabil că nu.
Mai grav, să confere Sfântul Graal nemurire în mod condiţionat, nefiind accesibil tuturor credincioşilor? Dragostea divină să aibă limite? Să avem parte de nemurire în mod discriminatoriu, dictat de apartenenţa la o anumită religie sau de necredinţă?
Iarăşi, probabil că nu.
Un nu este marele răspuns la asemenea întrebări.
Dar poate ca un da la fel de mare stăruie în minţile oamenilor.
Profanare, sacralizare sau nimic dintre acestea? Orice variantă e dificil de argumentat, cu atât mai mult de luat în calcul. Totul e imposibil chiar de conceput pentru unii. Ba foarte plauzibil pentru alţii. Doar simpla încolţire a unor asemenea întrebări fără de răspuns reprezintă o blestemăţie diabolică, prin complicata sa natură îndoielnică, în aproape cea mai înceţoşată formă, capabilă nu doar să îndepărteze oamenii, ci chiar sa-i învrăjbească.
Profanare, sacralizare sau nimic dintre acestea? Orice variantă e dificil de argumentat, cu atât mai mult de luat în calcul. Totul e imposibil chiar de conceput pentru unii. Ba foarte plauzibil pentru alţii. Doar simpla încolţire a unor asemenea întrebări fără de răspuns reprezintă o blestemăţie diabolică, prin complicata sa natură îndoielnică, în aproape cea mai înceţoşată formă, capabilă nu doar să îndepărteze oamenii, ci chiar sa-i învrăjbească.
Putea lipsi vrajba de aici?
Totodată, să nu uităm că de pe urma căutării, găsirii efective sau pretinse a Graalului și drept consecinţă a deţinerii fie adevărate, fie imaginate a acestuia, identificat în tot felul de artefacte ori ritualuri, s-a ajuns chiar la întâmplări îngrozitoare, tragedii incredibile, crime odioase şi intrigi catastrofale pentru comunităţi întregi, cum ar fi de exemplu riscul de suprimare a autorităţii Bisericii Catolice şi în consecinţă stârpirea în masă, începând cu 1208, a catarilor din sud-vestul Franţei sau, de pildă, dizolvarea ordinului templierilor francezi, acuzaţi de erezii, torturaţi, ucişi, arşi pe rug, începând cu 1307. Însă, unul dintre cele mai elocvente exemple în acest caz îl constituie ceea ce, istoric, este cunoscut ca Prima Cruciadă, finalizată cu trecerea prin foc și sabie a Ierusalimului din anul 1099, în timpul uneia dintre cele mai sângeroase bătălii, descrise de către un autor anonim în cronica "De Gesta Francorum et aliorum Hierosolimitanorum" ("Faptele francilor și ale altor pelerini la Ierusalim") – sursă de inspiraţie pentru mai multe opere de artă şi literare, printre care și volumul "Al doilea Graal", semnat Boris von Smercek. De aici aflăm următoarele: "Pentru a pune mâna pe Graal, Prioria utilizase toate metodele posibile. Provocase o cruciadă printr-o intrigă, lăsase mii de oameni să moară. Întinsese coarda cât de tare putuse pentru a cuceri Ierusalimul. Îl încoronaseră pe Godefroi, apoi îl uciseseră când nu le mai era de folos. Poate că Graalul era divin si bun, dar cei care tânjeau după el nu erau, cu siguranţă, la fel. Din contră, căutarea îi aruncase în plasa diavolului, făcuseră multe nedreptăţi, ascunseseră adevărul, uciseseră doar ca să-şi atingă scopul".
Cu alte cuvinte, căutarea Sfântului Graal nu se termină în preajma unui vas, fie el şi sacru, ce a devenit un fel de trofeu religios al sângelui, el însuşi ţintă de vânătoare epopeică a întregii umanităti, orbite de cea mai arzătoare dorinţă dintre toate dorinţele – nemurirea.
Această căutare continuă spre locuri unde răul nu are cum pătrunde. Acolo unde realitatea a rămas neafectată de o societate perfidă şi unde viaţa e oferită necondiţionat lumii intregi, în cel mai curat spirit – cel divin. Locuri de care oamenii abia dacă se pot apropia...
Va continua.
Va continua.
Pavel FLORESCO
